Vineri dimineaţă, la prima oră, echipa Auto Bild România a pornit cu entuziasm spre Roma, într-un road trip susţinut şi de Premium Lubricants.
După pregătiri şi verificări a început lungul drum spre vestul ţării, traseul ales fiind Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Arad. Un drum încă lung şi obositor, mai ales până la intrarea pe autostrada de la Sibiu, la care echipa Auto Bild a făcut faţă cu brio la volanul lui SsangYong Rexton.
Prima zi s-a încheiat în Graz, la finalul unui drum de 1211 kilometri care a trecut şi prin Budapesta.
Odihniţi şi cu rezervorul plin, echipa Auto Bild a pornit mai departe spre Italia, cu un traseu care a trecut prin Bologna, Veneţia şi s-a oprit în cele din urmă la Florenţa! Poate că duc toate drumurile la Roma, însă până atunci e foarte bună o oprire în oraşul Renaşterii.
Pentru informaţii în timp real puteţi intra pe pagina de Facebook Auto Bild.