Anul trecut ne-a adus un nou partener în familia Premium Lubricants. Băieţii din echipa Gekko Offroad Racing au devenit Ambasadori Texaco Lubricants România şi ne-au arătat că uleiurile Texaco sunt perfecte pentru performanţa la cel mai înalt nivel. Hai să vedem ce am descoperit alături de ei în 2024.
În aprilie am anunţat oficial parteneriatul cu Gekko Offroad Racing, campioni naţionali pe segmentul lor, într-un moment în care băieţii se pregăteau să participe la Fenix Rally, o competiţie internaţională desfăşurată în deşertul Sahara. Au reuşit să termine cursa pe locul al 4-lea, însă aventura a fost una fantastică.
Pe tot parcursul lunii aprilie am publicat updateuri din competiţie, apoi am revenit şi cu povestea acestui raliu palpitant, spusă în două părţi. Dacă nu le-aţi parcurs la momentul respectiv, iată partea întâi şi partea a doua.
În luna mai, echipa Gekko a revenit din deşert direct la etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri.
Tot în luna mai, echipa Gekko a participat la Auto Fest 2024, eveniment desfășurat în parcul Politehnicii București.
În iunie a urmat a 20-a ediţie a Rally Albania, o competiţie care porneşte la Tirana şi care parcurge multe zone pitoreşti din Balcani.
În septembrie, echipa Gekko Offroad Racing a ajuns la Campionatul Naţional de Drifturi. Desigur, a fost doar în vizită.
În luna octombrie am reuşit să aducem maşina Gekko la Salonul Auto Bucureşti, spre bucuria tuturor celor care au vizitat pavilionul de la Romexpo. Pilotul Tudor Mircea şi copilotul Valentin Alexandroae au fost alături de noi la o sesiune specială de întrebări şi răspunsuri.
În noiembrie, echipa Gekko a participat la Wild Boar International Trophy, competiţie desfăşurată în Croaţia.
Finalul de an a adus o tură pe zăpadă la Costeşti, în judeţul Hunedoara, o ocazie excelentă de a testa uleiurile Texaco la temperaturi extrem de scăzute.