După Cupa Asiatică din Nepal, ambasadoarea Texaco în România, Antoanela Mănac, a continuat cu o nouă competiţie, de data aceasta în China, la Dexing.
A fost vorba de o cursă pe distanţă olimpică, cu o competiţie mult mai strânsă. S-a încheiat doar cu un loc 16 pentru Antoanela, însă cu un progres pe timpii de concurs faţă de precedentele ocazii şi un antrenament excelent în vederea lunilor următoare.
A fost un început de lună extrem de intens, cu multe călătorii, antrenamente şi două Cupe Asiatice de la care Antoanela se întoarce şi cu puncte, şi cu o experienţă pe distanţa olimpică.
Următoarea provocare va fi la finalul lunii aprilie, când Antoanela va pleca spre Ibiza, unde participă la Campionatul Mondial de Aquathlon.


