Weekendul trecut a fost o uriașă provocare sportivă pentru alergătorul montaj Robert Hajnal. Ambasadorul Texaco în România a luat startul în cursa Doi Inthanon by UTMB, un ultramaraton de 175 de kilometri și o diferență de nivel de 10.000 de metri. Muntele Everest are 8849 de metri, deci o astfel de cursă ar însemna urcarea Everestului de la nivelul mării până la vârf, apoi încă un urcuș de 1200 de metri! Însă cursa lui Robert nu a însemnat doar urcuș, ci și multe zone de coborâre!
Un exemplu mai ușor de vizualizat este urcarea vârfului Moldoveanu (cel mai înalt vârf din România) de PATRU ORI! Fără opriri mai lungi de câteva minute, totuș în decurs de mai bine de 24 de ore.
26 de ore, 59 de minute și 48 de secunde a înregistrat timpul oficial cu care Robert a reușit să încheie această cursă, ceea ce i-a adus locul al 4-lea, din peste 450 de înscriși. Doar 208 alergători au terminat cursa, restul abandonând pe parcus.
A fost un efort uriaș pentru Robert și ceilalți competitori, unii dintre ei au încheiat cursa după aproape 50 de ore!
Un final de an excelent pentru Robert, care acum urmează să înceapă o perioadă de refacere binemeritată.