Ce este triatlonul?

Triatlonul este un sport de anduranţă ce constă în 3 etape distincte: înot, ciclism și alergare. Proba presupune practicarea acestora fără întrerupere.

Triatlonul este un sport destul de nou, conceptul a apărut pentru prima oară în Franţa, în anii ’20. Atunci au avut loc primele curse multi-disciplinare, însă abia prin anii 1970 s-au dezvoltat nişte reguli clare şi nişte cluburi sportive specializate în aşa ceva.

Regulile triatlonului sunt destul de simple și distanțele pe care se organizează se pot schimba de la o competiție la alta. Nu există nicio restricție privind înotul, mersul cu bicicleta și alergarea. Între cele trei probe ale acestei competiții, există mici pauze, numite tranziții, în cadrul cărora jucătorii trebuie să-și schimbe echipamentul.

Timpul cursei este calculat în cinci secțiuni, care se adună. Cel alocat înotului se calculează de la începutul cursei până la începutul primei tranziții. Apoi este cronometrată și perioada alocată schimbării. Urmează proba de ciclism, al cărei timp începe să se socotească de când jucătorul începe să pedaleze. La finalul acesteia, începe T2, cea de-a doua tranziție. Durata de rulare se calculează din momentul când participantul a plecat de la start până când ajunge la linia de sosire.

Ce este tranziția? Este momentul în care se face schimbul între sporturi. Primul are loc între competiția de înot și ciclism, iar al doilea între ciclism și alergare. În acest timp, triatloniștii își schimbă echipamentul cu unul potrivit pentru următoarea probă.

Meniu