După 10 zile de antrenamente la mare altitudine în Italia, la Sestriere, la peste 2000 de metri înălţime, Antoanela Mănac se pregăteşte pentru un nou test important!
Campionatele Mondiale de Aquathlon au loc în acest an la Bratislava, în Slovacia, iar Antoanela s-a pregătit intens pentru asta. Proba de Aquathlon constă în două segmente de alergare (5 km) şi înot (1 km), iar Antoanela este Campioană Naţională şi la această disciplină.
În calendarul competiţional acest weekend era rezervat Cupei pe distanţă Olimpică din Maroc, de la Tanger, însă această cursă a fost anulată pe ultima sută de metri.
Îi ţinem pumnii Antoanelei şi sperăm să se întoarcă cu un rezultat cât mai bun din Slovacia. Pentru ambasadoarea Texaco în România urmează Cupa României de la Izvorani și un alt test dificil, la începutul lunii septembrie: Transfier 2022!