Un nou weekend încununat cu succes pentru Antoanela Mănac!
Ambasadoarea Texaco în România a luat startul în weekend la Campionatul Naţional de Triatlon, desfăşurat în cadrul H3RO Constanţa.
De data aceasta Antoanela a concurat în cadrul probei olimpice, constând în 1.5 kilometri de înot, 40 de kilometri pe bicicletă şi 10 kilometri de alergare.
Şi, ca de multe alte dăţi, Antoanela a ieşit campioană naţională, pentru al 7-lea an consecutiv cu un timp de 2 ore 8 minute şi 53 de secunde! O cursă extrem de strânsă, în care diferenţa s-a făcut în special la proba de alergare!
A fost încununarea a unui sezon dificil şi o reconfirmare a faptului că Antoanela merita să ajungă la Olimpiada de la Tokyo în acest an.
Pentru Antoanela urmează o pauză competiţională în ceea ce priveşte triatlonul, însă antrenamentele continuă, obiectivul fiind #Paris2024!






